Misterul a fost spulberat. La ce vârstă a făcut Elena Ionescu amor pentru prima dată
Elena Ionescu este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Fosta solistă a trupei Mandinga a fost considerată mult timp drept ”ultima virgină din showbiz”.
”Fecioria” Elenei Ionescu a reprezentat un semn de întrebare inclusiv pentru familia ei, în condiția în care, la un moment dat, focoasa brunetă începuse să se afișeze cu diferiți bărbați.
Cum au pornit speculațiile
Mitul virginității Elenei a pornit de la o declarație dată chiar de mama cântăreței, Constantina Ionescu, în 2012.
La acel moment, femeia a dezvăluit faptul că fiica ei este virgină, deși Elena avea la momentul respectiv 24 de ani și se iubea de 4 ani cu Marian Diță, reporter la matinalul lui Răzvan și Dani.
”Toată lumea spune că fata mea are iubit. Da, are un prieten, Marian și se înțeleg foarte bine, dar nu e și iubitul ei! Iubit înseamnă altceva, adică să te gândești la măritat sau să te tăvălești prin cearșafuri. Or, fiica mea nu face așa ceva”, a declarat mama Elenei Ionescu în 2012.
Elena Ionescu, despre misterul virginității
În 2014, Elena apărea din nou în presă ca ”ultima virgină din showbiz”, în ciuda faptului că se despărțise între timp de Marian și se cuplase cu un alt băiat.
Bruneta și-a făcut curaj și abia în 2017 a vorbit despre viața sa intimă și a declarat că a avut prima experiență sexuală în jurul vârstei de 20 de ani.
”Prima dragoste a fost stilul acela de dragoste platonică. Era dragoste de aceea care te duce la școală, te ia de la școală, te bucuri când te îmbrățișează, îți dă un pupic pe obraz, franțuzesc nu. A durat vreo 5 ani de zile, până am venit în București. Prima relație reală am avut-o la 20 de ani, în București”, a declarat Elena Ionescu în 2017.
Există viață după divorț!
Căsnicia cântăreței cu fotomodelul Dragoș Stanciu a rezistat doar un an. Fostul soț al vedetei a decis să se întoarcă în brațele unei foste iubite, așa că artista a rămas să se ocupe doar ea de copilul lor.
„Sunt o mămică singură, sunt împlinită din toate punctele de vedere, am tot ce am nevoie, nu îmi lipsește nimic astfel încât mă simt un om norocos. Sunt mulțumită așa cum sunt și cred că Dumnezeu a aranjat lucrurile așa cum trebuia”, a declarat Elena Ionescu pentru ciao.ro
„M-am căsătorit pentru că am iubit. Într-adevăr a fost rapid, dar a fost intens și frumos cât a fost. Nu regret nimic! Cred în continuare că lucrurile s-au întâmplat cu un rost și tot ce a rămas după această căsnicie mă face să înțeleg că a fost cel mai bine că s-a întâmplat așa. În viață, până la urmă, este frumos să păstrezi ce a fost frumos!”, a mai spus artista.